vineri, 16 septembrie 2011

Înscrieri la cercul de fizică

Din 12 septembrie, de luni până vineri, de la ora 10,00 până la ora 18,00 vă puteți înscrie la cercurile Palatului Copiilor din Timișoara. Adresa este aceeași ca și anul trecut: Calea Martirilor nr. 64, însă acum se intră pe poarta principală a Grupului Școlar ”Azur” de pe Calea Martirilor (fosta Girocului).
La cercul de fizică sunt așteptați elevii de clasele VI-XII care doresc să își completeze cunoștințele de fizică, să realizeze proiecte sau să se pregătească pentru concursuri. Deschiderea festivă va fi în data de 1 octombrie 2011 (sâmbătă) la ora 10 în curtea instituției, unde vă puteți întâlni cu profesorii și puteți cădea de comun acord privind orarul.