Palatul Copiilor Timişoara organizează Concursul Regional „Fizica în versuri” ediţia a II-a, care se adresează elevilor de clasele VI-XII din judeţul Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin.
„Fizica în versuri” este un concurs de poezii în care se prezintă/reformulează definiţii, legi sau principii ale fizicii.
Cerinţe obligatorii privind participarea la concurs:
- o poezie poate avea maxim 12 versuri (rânduri);
- se admit poezii în următoarele limbi: română, maghiară, engleză şi germană.
- un elev poate participa cu cel mult două poezii;
- poeziile se scriu în documente word sau notepad;
- în document se scrie obligatoriu: titlul poeziei, definiţia/legea sau principiul din fizică la care se face referire, numele şi prenumele elevului (autorul), clasa, şcoala, localitatea, judeţul, numele şi prenumele profesorului îndrumător.
Poeziile se trimit de către profesorii îndrumători prin email la adresa b.zita.e@gmail.com până la data de 27 mai 2011 (inclusiv).
Vă rugăm să anunţaţi intenţia de participare până în 17 mai 2010 prin email la adresa de mai sus.
Jurizarea poeziilor se va face pe secţiuni (gimnaziu şi liceu, respectiv pe limbi), rezultatele vor fi comunicate profesorilor îndrumători prin email, data, ora și locul premierii va fi anunțat ulterior.
Se apreciază originalitatea, acurateţea cu care se folosesc termenii specifici fizicii, corectitudinea ştiinţifică şi măiestria în exprimare.
Cele mai bune poezii se vor afişa pe o pagina web ulterior anunțată.
Concursul este finanţat de Consiliul Judeţean Timiş, premiile şi diplomele se ridică personal, nu asigurăm şi nu decontăm cheltuieli de cazare, masă sau transport.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu